Performanță cu stomacul gol. Sportivii unui club primesc mâncare în schimbul unei rugăciuni la Orșova

Publicat: 05/12/2019, 21:18

Sportivii Clubului Sportiv Școlar de canotaj și caiac-canoe din Orșova, locul care a dat zeci de campioni, primesc mîncare oferită de o biserică, după ce rostesc „Tatăl nostru”. S-a ajuns aici pentru că Ministerul Tineretului nu a mai trimis clubului alocația de hrană.

Ultimii bani de la Ministerul Tineretului și Sportului au ajuns la CSS Orșova în luna mai, spun antrenorii. De atunci, sportivii au mâncat pe datorie, iar acum suma pe care clubul o are de plătit furnizorului de hrană a ajuns la 300.000 de lei.

Din octombrie, furnizorul nu le-a mai dat mâncare.

Cei 54 de elevi care se antrenează pentru a deveni campioni la clubul de caiac-canoe, pepiniera Lotului Național de Juniori ai României, au mâncat în ultimele două luni pe banii câștigați de colegii lor care fac parte din Lotul Național și cei care sunt legitimați la Clubul Steaua.

„Din luna iunie nu am mai primit bani pentru copii. Avem datorii de aproape trei sute de mii de lei. Nu am reușit să mai achităm din luna aprilie facturile de masă ale copiilor. Din această cauză, copiii selectați nu am reușit să-i mai aducem la Orșova pentru că nu avem cu ce să-i susținem. Celor care sunt acum am reușit să le oferim o masă. Avem 6 copii la lotul național și 8 la legitimare cu Steaua București, iar pe banii acestor copii au mâncat 48 de copii. Nu este normal, dar nu avem ce face. Trebuia să aducem copiii la școală, începuse deja școala. Noi am venit în octombrie cu ei. Trebuia să-și ia note, să dea tezele. Nu avem ce face, ne chinuim. Dacă situația rămâne așa, ne vom desființa. Nu avem cum să aducem copii, să-i susținem”, a declarat Alexandru Ghițoaica, director CSS Orșova.

Enoriașii unei biserici din Orșova au auzit de problema de la clubul sportiv și au decis să pună mână de la mână și să le dea elevilor o masă caldă pe zi. Sportivii spun „Tatăl nostru” și primesc trei feluri de mâncare.

„Le dăm câte o masă, un prânz cald cu trei feluri de mâncare. Și așa i-am primit cu bucurie, doar le-am sugerat ceva care cred că ar fi fost de folos și pentru ei. Le-am spus că aș vrea ca fiecare întâlnire a noastră să înceapă cu rugăciunea și să se încheie cu rugăciunea ”, a declarat Daniel Perijoc, reprezentant al biserici.

Ilie Bănăduc, antrenor CSS Orșova, a spus, la rândul său, că, deși i-a fost rușine, a dus copiii încolonați la biserică și le-a dat mâncare.

„Suntem primul club din România de canotaj și caiac-canoe, cu campioni mondiali și olimpici, avem medalie la Rio. La ultima olimpiadă, 4 dintre fetele din barca de 8 sunt de la Orșova.(…) Asta e finanțarea pe care ne-a dat-o Ministerul Tineretului și Sportului. Am fost de nenumărate ori, m-am plâns acolo, m-am rugat, uneori m-am și umilit, m-am rugat de nenumărate ori: . O bursă de 20 lei pe lună să putem ține acești copii în viață”, a declarat Bănăduc.

Pentru că nu au cu ce plăti mâncarea elevilor, antrenorii spun că au renunțat să mai aducă la club copiii pe care i-au selectat în vară, din toată țara.

Pe de altă parte, reprezentanții Inspectoratului Școlar Mehedinți spun că cei din conducerea Clubului Sportiv din Orșova nu au trimis informări scrise către instituție, așa că situația nu a fost analizată în mod oficial.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să...
Evaluarea Națională. Corectarea răspunsurilor greșite. Ce trebuie să facă elevii
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Un italian este primul pacient din Europa cu febră Oropouche
×